Bucuresti – ce vizitam, ce evitam?

Se poate afirma, fara doar si poate, ca Romania e o tara frumoasa. Toti strainii care ne viziteaza sunt uimiti de minunatele tinuturi ale Bucovinei, de Muntii Apuseni sau de Delta Dunarii. Toate acestea sunt daruri ale naturii, insa exista si o parte frumoasa a Romaniei, faurita de mana omului, din care face parte si Bucurestiul, capitala tarii.

Bucurestiul este un oras al contrastelor, nu atat de socante ca in Asia, dar destul de vizibile. Exista cartiere vechi, precum Cotroceniul, in care lamele buldozerelor nu au nivelat vilele cochete, majoritatea cladite in perioada dintre cele doua razboaie, in stil “art-nouveau”, dar exista si cartierele noi, construite in stil comunist, cu blocuri supraaglomerate.
Daca vrei intr-adevar sa cunosti Bucurestiul, trebuie sa incepi cu Calea Victoriei (fostul Pod al Mogosoaiei), care e flancata de cladiri superbe in care s-a scris istorie, precum Palatul Regal, Ateneul Roman, Biblioteca Universitara, Casa Vernescu, Casa Cesianu, Cladirea Cecului si multe altele. Printre ele stau vechi hoteluri bucurestene care au gazduit personalitati ale vremurilor apuse, cel mai bun exemplu fiind Hotelul Athenee Palace Hilton, aflat in Piata Palatului.

Spre capatul de jos al Caii Victoriei, cu intrare de pe partea stanga a acesteia, vom gasi Centrul Vechi al Bucurestiului, numit uneori si Centru Istoric. Acesta este reprezentat de o zona delimitata (aproximativ) intre Bulevardul Balcescu, Splaiul Unirii, Bulevardul Regina Elisabeta si Calea Victoriei. In zona au fost reabilitate destul de multe cladiri, majoritatea fiind acum cafenele, restaurante sau cluburi, lucru care poate fi apreciat oarecum prin prisma tendintelor, dar nu si din punct de vedere cultural. Centrul vechi al Bucurestiului merita sa fie vizitat doar la inceput de saptamana, cand aglomeratia nu e ucigatoare.

Daca ajungeti in Bucuresti trebuie neaparat sa faceti o plimbare pe Soseaua Kisseleff, cu ale ei vile aristocratice impozante. In perioada verii puteti face acest lucru cu bicicleta, pe care o puteti inchiria de la intrarea in parcul Herastrau (Piata Charles de Gaulle). Pe Kisseleff se afla Arcul de Triumf, este unul dintre obiectivele turistice care nu trebuiesc ratate, fiind un monument cu o semnificatie istorica deosebita pentru Romania. Pe acelasi bulevard putem gasi Muzeul Satului (recomandat, puteti vizita case taranesti autentice din toate zonele tarii), iar spre Piata Victoriei aflam Muzeul Taranului Roman si Muzeul Geologic.

In afara de vizite la principalele obiective turistice din Bucuresti, oricare vizitator al Capitalei trebuie sa se si odihneasca undeva, iar pentru asta hotelurile din Bucuresti sunt gata sa ofere tot ce au ele mai bun. Fie ele de lux, catalogate la patru si cinci stele, fie aflate in segmentul mediu, majoritatea hotelurilor ofera o experienta cel putin buna celor care le trec pragul. Iar in ceea ce priveste mancarea, in Bucuresti se deschid si inchid atat de multe restaurante in fiecare an, incat e greu sa faci recomandari. Feriti-va doar de cele strict turistice, care au program artistic cu diverse dansuri populare si triluri de lautari; aproape toate au preturi “turistice” si mancare mediocra.
Tot de evitat sunt si cele din Centrul Istoric, care se bazeaza doar pe volumul zilnic de potentiali clienti care tranziteaza zona. Poate parea inutila recomandarea, dar incercati intotdeauna restaurantele care au review-uri bune pe website-urile de profil.

Bucurestiul chiar e un oras frumos, daca stii sa-l privesti!

bucuresti

Bucuresti – ce vizitam, ce evitam?

Oferte turism:

Comments are closed.